Dar sufletu-i departe de trupu-n care sta

Priveste si se zbate…

Iar ea ii tot sopteste

Cu glasul stins si palid…

Te rog...hai, hai, incearca

...ridica-te de jos...

Se uita trist si lacrimi i se preling agale

Pe-obraji, apoi pe buze…apoi ii intra-n carne

Le simte gustul amar si atat de cunoscut

Si simte golul acela imens si de temut

Ce-o lasa fara viata, uscata, stearpa, seaca

Ce-o cheama si-o dezmiarda ca sa uite de viata

Si ii simte raceala in corpu-i amortit

Si stie c-o asteapta…chiar daca s-a trezit...

 

 

 



 

Maybe I need to see something grow
See black soil, green shoots
Maybe I need to touch down
      I need heavier boots

 

 

Citeste si reciteste in momente diferite…ia in calcul  varianta ca poate interpreta gresit… adevarurile lui Mickey Mouse. Uneori rade in hohote, cateodata doar zambeste, alteori o cuprinde o stare de disperare atat de mare, o disperare ce o insoteste ori de cate ori vede in jur tristete, suferinta, boala si se simte atat de mica si neinsemnata ca nu poate face ceva ca sa schimbe asta…univers de doi bani… Tine la mana care asterne cuvintele pe hartie atat de firesc si totusi atat de diferit, ca intr-un haos controlat la milimetru. Tine la mintea aia ascutita si gata oricand sa execute pe oricine…nu poate nega asta, la fel cum nu poate nega ca e pur si simplu atrasa…  scrierile, muzica, conversatiile,  desenele,  ce descopera … tot…recunoaste acest sentiment. Priveste in urma. Nu-si aminteste multe lucruri pe care le-a ingropat voit sau inconstient…dar sentimentul  pe care il are acum…de prima data cand a citit a recunoscut tristetea, disperarea, revolta . Cum se poate asa ceva? Dupa atata timp sa nu aiba nici o urma de indoiala? Stie cum functioneaza mintea umana, a invatat despre asta si totusi mereu e surprinsa sa descopere ca aceste lucruri i se aplica si ei. Iar ochii aceia… ochii aceia…atat de tristi si lucizi si totusi atat de sclipitori… Se  uita la ochii ei - aceeasi culoare nedefinita ca in copilarie, din ce in ce mai obositi, mai incercanati, mai tristi, un chip pe care de cele mai multe ori nu-l recunoaste... Nu mai suporta sa se priveasca. Daca ceilalti ar vedea-o asa cum se vede ea...Se lupta sa nu clacheze, sa nu strice rostul nimanui. Nu mai gaseste nici un sens in nimic demult…

 

De ce dispare luna?

Pentru ca i se face urat acolo.

Dar de ce i se face urat?

Pentru ca este singura.

Dar stelele nu sunt cu ea?

Ba da, numai ca ele sunt reci...